1. Consultație. Diagnosticarea gradului de alopecie Norwood/Ludwig. Stabilirea așteptărilor pacientului și evaluarea lor în raport cu realitatea impusă de particularitățile scalpului și densității părului . Stabilirea unei date pentru intervenție. Intervențiile au loc pe parcursul unei singure zile. Pacientul este supus intervenției și părăsește clinica în aceeași zi.

2. În ziua procedurii de transplant

a. echipa medicală și pacientul stabilesc împreuna diverse aspecte estetice, precum nivelul noii linii frontale a părului pe care o va avea pacientul după transplant
b. anestezia locala a scalpului
c. recoltarea firelor de par în funcție de metoda aleasă

• FUT: excizia unui strip din zona permanentă de păr (nivel occipital) și disecția foliculilor de par sub microscop, închiderea zonei donatoare prin tehnica trichophytic closure, pentru minimalizarea cicatricii
• FUE: extracția firelor de păr prin microincizii cu ajutorul unui aparat special

d. crearea locurilor de implantare a firelor de păr la nivelul zonei receptoare cu alopecie
e. implantarea firelor de păr, păstrate în prealabil în condiții de refrigerare
f. pansamentul zonei donatoare. Zona implantată este protejată doar cu ajutorul unei pălării lejere.
g. pacientul revine la control ziua următoare, când i se va explica și modul de îngrijire postoperatorie a scalpului pentru perioada următoare

3. Evoluția postoperatorie. Părul transplantat va suferi o serie de transformări în decursul a 10-12 luni. Vindecarea zonei transplantate va fi completă în aproximativ 10 zile după intervenție. După 3 săptămâni, parul transplantat va cădea și va începe să crească din nou în următoarele 3 luni. Parul își va dobândi densitatea și vitalitatea în decursul unui an.