Transplantul de păr este soluția prin care o persoană supusă unei căderi importante și ireversibile a părului - alopecie - poate să obțină o restaurare capilară permanentă și de un aspect natural.

Părul transplantat în zona cu deficit nu va fi supus procesului de cădere ce a afectat anterior pacientul, deoarece zona de scalp de unde se recoltează părul face parte din regiunea "permanentă", regiune care genetic nu suferă modificări distructive ale densității capilare.

Intervenția pentru transplant de păr poate fi aplicată oricărei persoane care experimentează o rărire semnificativă a părului, alopecie androgenică,  sau care a pierdut păr în urma unor cicatrici, arsuri.

Echipa de chirurgie ce efectuează intervenția trebuie să posede dexteritatea și rezistența dar și delicatețea și minuțiozitatea de a transplanta un  număr mare de mici grefe capilare și nu în ultimul rând un simț estetic în aranjarea grefelor în aria de scalp supusă transplantării, pentru crearea unui look natural.

Din perspectiva psihologiei pacientului, procedura de transplant de păr, ca orice altă intervenție de chirurgie estetică, pretind recunoașterea importanței consultației și evaluării preoperatorii pentru: a scoate la iveală așteptările pacientului, o examinare clinică care să diagnosticheze gradul alopeciei în funcție de clasificarea Norwood (pentru sexul masculin) sau Ludwig (pentru sexul feminin) și totodată pentru ajustarea așteptărilor la realitatea impusă de însușirile scalpului, părului și de genetica pacientului.